Cercetarea dezvăluie momentul în care organismul intră într-o fază accelerată de îmbătrânire
Un studiu recent a evidențiat că organismul uman suferă modificări rapide în jurul vârstei de 50 de ani. Studiile anterioare sugerează că procesul de îmbătrânire nu se desfășoară uniform pe parcursul vieții noastre. Există încă multe de descoperit despre cum îmbătrânirea afectează organele corpului, iar acest nou studiu a descoperit că, prin analiza modificărilor proteice legate de îmbătrânire, se observă o accelerație a îmbătrânirii organelor și țesuturilor în jurul vârstei de 50 de ani.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat 516 mostre din 13 tipuri de țesuturi umane colectate de la 76 de donatori de organe cu vârste cuprinse între 14 și 68 de ani, care au decedat în urma unei leziuni cerebrale traumatice. Mostrele de țesuturi includeau eșantioane cardiovasculare, digestive, respiratorii, endocrine și musculo-scheletice, precum și din sistemul imunitar, piele și sânge. Cercetătorii au documentat tipurile de proteine găsite în aceste mostre, creând astfel un „atlas proteomic al îmbătrânirii” care acoperă 50 de ani din viața umană.
Studiul a concluzionat că cele mai mari schimbări legate de îmbătrânire ale organelor și țesuturilor corpului au loc în jurul vârstei de 50 de ani. Vârstele 45-55 sunt identificate ca un punct de inflexiune semnificativ: majoritatea proteomelor organelor suferă o „furtună de cascade moleculare”, cu proteine exprimate diferit care cresc exploziv, marcând această perioadă ca o fereastră critică de tranziție biologică pentru îmbătrânirea sistemică și multi-organ.
În plus, cercetătorii au descoperit că expresiile a 48 de proteine legate de boli, inclusiv boli cardiovasculare, boli hepatice grase, fibroză tisulară și tumori hepatice, au crescut odată cu vârsta. „Îmbătrânirea organelor este esența bolii cronice umane; fiecare boală geriatrică reprezintă o manifestare specifică a acestei îmbătrâniri subiacente a organelor”, a declarat un cercetător.
Studiul a subliniat importanța identificării schimbărilor proteice asociate cu îmbătrânirea, care par să accelereze în jurul vârstei de 50 de ani, în funcție de tipul de țesut. Această descoperire oferă o mai bună înțelegere a modificărilor biochimice care stau la baza îmbătrânirii și ar putea furniza ținte pentru terapii în diferite etape ale vieții cuiva.
Studiile viitoare ar trebui să extindă aceste descoperiri în grupuri demografice mai diverse, precum și în alte organe importante, cum ar fi creierul și rinichii.
Conceptul că celulele noastre își pierd capacitatea de a menține un proteom sănătos și funcțional este esențial în teoria modernă a îmbătrânirii. Acumularea proteinelor malpliate, cum ar fi amiloizii, este un exemplu clasic, cunoscut mai ales în bolile neurodegenerative precum boala Alzheimer. Studiul a confirmat că această acumulare pe scară largă a amiloizilor în multe țesuturi nu este doar o problemă specifică creierului, ci o caracteristică sistemică a îmbătrânirii.
Acest studiu se concentrează asupra transformării medicinei dintr-un model reactiv, axat pe boli, într-unul proactiv, axat pe sănătate. Prin înțelegerea ceea ce și când se întâmplă în procesul de îmbătrânire, putem dezvolta instrumentele necesare pentru a permite oamenilor să trăiască nu doar mai mult, ci și mai sănătoși și mai energici.
