Impactul arsurilor solare asupra vederii: fotokeratita
Expunerea la radiațiile ultraviolete nu afectează doar pielea, ci poate provoca și leziuni oculare severe, cum ar fi fotokeratita, cunoscută și ca „arsură solară a ochilor”.
Fotokeratita este o inflamație acută a corneei și conjunctivei, cauzată de radiațiile ultraviolete. Deși soarele este sursa principală de UV, reflexia acestora de pe zăpadă, apă sau alte suprafețe poate provoca aceeași afecțiune, fiind frecvent întâlnită la persoanele care practică sporturi de iarnă sau care petrec mult timp la piscină.
Expunerea la surse artificiale de radiații UV, precum aparatele de sudură sau lămpile speciale, poate genera leziuni similare. Simptomele fotokeratitei nu apar întotdeauna imediat, ci pot apărea la câteva ore după expunerea la radiații UV. Printre cele mai comune simptome se numără:
- înrășirea ochilor
- senzația de arsură sau durere intensă
- lăcrimare abundentă
- sensibilitate accentuată la lumină
- vedere încețoșată
- impresia de corp străin în ochi
- apariția halourilor în jurul surselor de lumină
- dureri de cap
Deși simptomele sunt adesea temporare, ele pot necesita tratament oftalmologic. Contactul repetat cu radiațiile UV poate conduce la afecțiuni oculare cronice, precum cataracta, degenerescența maculară și pterigionul, care pot afecta sever vederea.
Persoanele care lucrează în aer liber, cum ar fi sportivii, agricultorii și muncitorii din construcții, sunt cele mai expuse riscului de leziuni oculare cauzate de UV. În zonele montane, intensitatea radiațiilor UV crește, amplificând riscul.
Pentru a-ți proteja ochii, este recomandat să porți ochelari de soare cu protecție certificată împotriva radiațiilor UVA și UVB, să eviți privirea directă către soare, să folosești ochelari de protecție în timpul activităților cu surse artificiale de radiații UV și să limitezi expunerea între orele 10:00 și 14:00, când radiațiile sunt cele mai intense. De asemenea, aplicarea cremei cu protecție solară în zona din jurul ochilor este esențială.
Dacă apar simptome precum durere sau sensibilitate la lumină după expunerea la soare, este indicat să te odihnești într-un spațiu ferit de lumină puternică. Compresele reci și lacrimile artificiale pot ajuta la ameliorarea disconfortului, iar consultul unui medic oftalmolog este necesar dacă simptomele persistă sau se agravează. Pentru mai multe informații despre protecția oculară, vizitați analizamea.ro.


